MENIU DE PRIMAVARĂ la Restaurantul SARDIN

Odată cu venirea primăverii, restaurantul SARDIN, deja vestit pentru preparatele sale italienești genuine de influență nordic italiană, introduce un nou meniu ce conține noi preparate menite să se integreze pefrect cu noul sezon.

Preparatele sunt atât pe bază de carne cât și pe bază de fructe de mare iar noul meniu se află pe mesele clienților de la mijlocului lunii aprilie.

Dintre noile preparate amintim : fileul de dorada cu caponata; lupul de mare în crustă de ierburi aromate, spanac sote și sos de lămâie; filetto di manzo Rossin, pastele cu creveți și dovlecei, un trio de pește în sos roșu delicios și multe alte surprize pe care le puteți descoperi vizitând restaurantul din Bdul Mircea Voda 39H.

edf

Calitatea preparatelor este după cum v-ați obișnuit, premium, folosind doar ingrediente proaspete, naturale și de proveniență italienească.

După cum probabil știți, designul restaurantului este și el un element principal al locației, fiind unul tradițional mediteranean cu influențe contamporane și urbane, realizat de către Arh. Cristian Corvin. Multe elemente din interior fiind realizate pe comandă sau fac parte din colecția de antichități a fondatorilor restaurantului.

În luna mai a acestui an, terasa restaurantului Sardin se va deschide oficial, urmând ca pe parcursul verii să reprezinte o oază de liniște în mijlocul orașului agitat.

Raspunde

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *