AFI Cotroceni, cel mai mare mall din România, te invită de 1 Iunie să intri în AFI
LAND, o lume de poveste unde te vei bucura de o zi întreagă cu surprize, voie bună și
distracție pe cinste! Pentru că a fi copil nu ține cont de vârstă!
De Ziua Internațională a Copilului, AFI Cotroceni îi așteaptă deopotrivă pe cei mici și pe cei
mari cu multă veselie, zâmbete și cu o zi plină de activități: face painting, baloane și vată pe
bat, picioroange, cântece și dansuri, întâlniri cu personajele preferate din desenele animate
și multe alte surprize.
“Anul acesta AFI Cotroceni transformă 1 Iunie într-un loc special, atât pentru pentru cei
mici, cât și pentru adulți. La AFI Land ai liber la copilărie, așa că pregătim surprize și
activități pentru toate categoriile de vârste și mai ales pentru toate gusturile, astfel încat cei
prezenți să aibă parte de o experiență unică. Pe lângă activitățile speciale organizate pentru
cei mici, la AFI Cotroceni punem preț pe timpul de calitate petrecut în familie, așa că zi de zi
găsiți aici variate forme de distracție pentru părinți și copii, de la roller coaster, la patinoar,
cinema sau cel mai mare parc de aventură indoor”, a declarat Amira Stănescu, Marketing
Manager, AFI Cotroceni.
Mai multe detalii despre activităţile pentru copii pregătite în data de 1 Iunie sunt
disponibile pe www.aficotroceni.ro/evenimente/.